2 Kings 23:36-37

Domnia lui Iehoiachim peste Iuda

(2 Cron. 36:5-8)

36Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama sa se numea Zebuda și era fata lui Pedaia din Ruma. 37El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuseră și părinții săi.

2 Kings 24:1-7

1Pe vremea lui Iehoiachim, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva acestuia și Iehoiachim i-a fost vasal timp de trei ani. Dar apoi s-a răzgândit și s-a răsculat împotriva lui. 2Domnul a trimis împotriva lui Iehoiachim cete de caldeeni, de aramei, de moabiți și de fii ai lui Amon. El le-a trimis împotriva lui Iuda, pentru a o distruge, după Cuvântul Domnului pe care-l rostise prin slujitorii Săi, profeții. 3Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului și pentru a îndepărta pe Iuda din prezența Lui, din cauza tuturor păcatelor comise de Manase 4și din cauza sângelui nevinovat pe care-l vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat și de aceea Domnul n-a vrut să-l ierte.

5Celelalte fapte ale lui Iehoiachim și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 6Iehoiachim a adormit alături de strămoșii săi, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.

7Regele Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce aparținea regelui Egiptului, de la Râul Egiptului până la râul Eufrat.
În urma bătăliei decisive de la Carchemiș (605 î.Cr.), armatele asiriene și egiptene au fost înfrânte definitiv, egiptenii fiind obligați să se retragă în Egipt.


Copyright information for RonNTR